Curs deschis ONLINE LEAN SIX SIGMA – YELLOW BELT

Cursul prezintă instrumentele și tehnicile de bază Lean Six Sigma pentru rezolvarea problemelor din proces, cu scopul de a face procesele mai simple, mai rapide, produsele și serviciile de o calitate mai bună, în concordanță cu cerințele clienților.

Cursul se adresează persoanelor care sunt implicate pentru prima dată în îmbunătățirea proceselor și care vor coordona proiecte de îmbunătățire sau vor face parte din echipele de proiect.

Cursul acreditat de IASSCTM este disponibil în versiune LIVE ONLINE, fiind compus din 12 interacțiuni în format webinar, precedate de o serie de misiuni de micro-learning (prin intermediul platformei Code of Talent - CoT) și un follow-up digital (realizat, de asemenea, prin intermediul CoT) menit să sprijine participanții în implementarea conceptelor abordate în cadrul programului. 

Detalii la adresa office@ascendis.ro

.

OBIECTIVE

  • Identificarea oportunităților de îmbunătățire și descrierea proceselor
  • Identificarea pierderilor, constrângerilor din proces, precum și a cauzelor rădăcină
  • Conducerea proiectelor de îmbunătățire utilizând metodologia Lean Six Sigma (DMAIC)
  • Identificarea celor mai bune soluții și implementarea lor în cadrul organizației
  • Aplicarea principiilor Lean și Six Sigma în activitatea zilnică 

 Microlearning,  asistat de instructor

Folosim Code of Talent, platforma noastră de microlearning, pentru a crește impactul cursurilor virtuale și a maximiza rentabilitatea investiției, păstrând accentul pe învățare într-un mediu social, gamificat și ghidat personal pentru a îmbogăți experiența individuală și pentru a atenua curba uitării.

Cum funcționează?

Folosim misiunile ca metaforă pentru activități de micro-învățare.

Participanții vor primi periodic misiuni, concepute pentru a-i ajuta să aplice noile cunoștințe în situații concrete la locul de muncă și să își dezvolte abilitățile selectate în obiective. Toate misiunile sunt proiectate pentru a fi îndeplinite în cuante de efort de maxim 5-7 minute.

Certificat de participare și Raport individual

La finalul parcursului digital de învățare, după ce ultima misiune este evaluată de către formator, fiecare participant poate descărca:

  • Certificatul de participare la program, emis de Code Of Talent
  • Raport individual în format PDF, cu descrierea programului, niveluri parcurse, misiuni rezolvate, răspunsul și feedback-ul personal al instructorului, cardurile de cunoștințe și nivelul performanței individuale în timpul programului.

TRAINER: DOREL GRIGORE

Dorel Grigore este Consultant Ascendis din 2006. Experiența anterioară de peste 10 ani în corporații multinaționale din domeniul IT&C și cea de peste 14 ani de antreprenoriat, adaugă autenticitate conținutului seminariilor și atelierelor de lucru pe care le susține.

Pe lângă temele clasice de finanțe, marketing și management, Grig abordează o nouă dimensiune a tehnicilor de învățare moderne, dezvoltând pentru Ascendis, în ultimii ani, platformele de e-Learning, micro-learning și e-commerce.

După ce a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti, și-a continuat studiile postuniversitare cu studii de specialitate în marketing și management în Ungaria, Elveția, Franța, Marea Britanie, Spania, Belgia, Italia și Statele Unite. Ca absolvent al acreditărilor IASSC-LeanSixSigma, ICF/ACC, Human Synergistics, Celemi, NBI, BlueEQ s.a.m.d., a susținut cursuri și simulări de afaceri pentru mai bine de 60 de companii din domenii, precum finanțe, producție, retail, logistică, energie, IT&C, farma, distribuție, construcții, automotive.

În prezent, antreprenor și consultant, Grig pune mare preț pe bunul simț al oamenilor și pe ingredientele care nu trebuie să lipsească din nicio afacere: pasiune și umor.

PERIOADA: 02-13 noiembrie 2020

Detalii la adresa office@ascendis.ro

This website uses cookies to provide the best browsing experience. By continuing browsing, you agree to the storage of cookies on your computer. More information about using cookies here.