Afacerile Ascendis au ajuns la 3 milioane de euro în S1
Afacerile Ascendis au ajuns la 3 milioane de euro în S1
  • Rezultatele din S1 creează premisele pentru îndeplinirea obiectivului de business al Ascendis, care a împlinit 20 de ani în 2017: depășirea pragului de vânzări de 6 milioane de euro.
  • Toate diviziile grupului Ascendis au înregistrat creșteri cu procente între 12 și 30%.
București, 9 august 2017: Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale, a încheiat prima jumătate a acestui an cu o cifră de afaceri de aproape 14 milioane de lei (3 milioane de euro), în creștere cu 27% față de primele șase luni din 2016. Creșterea vine pe fondul unei cereri mai mari de programe de training și de teambuilding din partea companiilor, care vor să aibă angajați mai bine pregătiți, dar și mai motivați. Astfel, vânzările de programe de training pentru angajații din companii au crescut cu 30% în primele șase luni ale anului, în timp ce evenimentele de teambuilding solicitate în special de multinaționale au cunoscut o creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. “Unul dintre obiectivele pe care ni le-am stabilit la începutul anului a fost depășirea unei cifre de afaceri de 6 milioane de euro în 2017, prag istoric pentru noi. Este un cadou pe care vrem să ni-l facem anul acesta când împlinim 20 de ani de activitate. Până la urmă, cel mai bun feedback pe care o companie îl poate primi de la clienți este creșterea vânzărilor. După rezultatele obținute la jumătatea anului, suntem încrezători ca vom atinge acest prag în 2017”, a declarat Andrei Goșu, directorul general al Ascendis. Companiile care au apelat la serviciile consultanților Ascendis în primul semestru al anului au investit cu precădere în programe care să abordeze subiecte precum rezolvarea problemelor complexe, inteligență emoțională, agilitate și gândire strategică, leadership în lumea Work 4.0, aliniere, cooperare și creștere, productivitate în vânzări, gândire critică, sau creativitate și inovație. În ceea ce privește Eucom, compania de cursuri de limbi străine parte din grupul Ascendis, aceasta a înregistrat o cifră de afaceri de 2,1 milioane de lei la jumătatea anului, în creștere cu 12% față de acceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, SmartExperience, furnizorul de programe well-being, a marcat o creștere de 16% a vânzărilor în primul semestru al anului, până la 0,5 milioane de lei. În plus, anul acesta a existat o cerere din ce în ce mai mare în rândul organizațiilor pentru programe de evaluare a inteligenței emoționale în rândul liderilor, care să poată oferi siguranță psihologică angajaților. O altă tendință remarcată anul acesta este integrarea elementelor digitalizate în programele de training și team building.  Dacă în programele de training micro-learningul (completarea trainingului de la clasă cu activități în care se folosește smartphone-ul) a devenit din ce în ce mai folosit, în programele de teambuilding se utilizează deja activități outdoor digitale, care susțin și ușurează procesul de învățare. „ În lumea Work 4.0 – a patra revoluție industrială – organizațiile sunt mai plate și mai agile, iar puterea de decizie coboară chiar până la nivel de individ. Ca să poată lua deciziile corecte, angajații au nevoie de competențe diverse.”